miercuri, 31 august 2011

Explozie colorata



Am atât de multe să-ţi spun încat simt ca în curând voi produce o explozie parfumată de sentimete ţipatoare ale inimii mele.Încerc să te miros, să-ti simt atingerea delicata, să-mi imaginez zi de zi ce aş simţi dacă ar intra in contact cu mici parţi din corpul meu.Instantaneu...un fior mă traversează.

  E atat de surprinzator de minunat ce mă străbate, mă străfulgeră ca un curent, unul plăcut ce vreau să-l simt mereu.Of, cât de ametită, aiurită, acoperită pot fi de intreaga ta prezenţă.E ca o aură stralucitoare ce mă luminează zi de zi, în acelaşi timp inducându-mă într-o uşoară ceaţă, pală şi totuşi izbitoare.Însa, nu e nimic rău în asta, nu vreau să cred ca e aşa, mă ajuta să revin puţin cu picioarele pe pamânt deşi, recunosc, să zburăm împreună către fericirea aceea absolută e cea mai mare dorinţă a mea.

  Te-am cunoscut şi nu e o întamplare, te-am văzut şi nu e o închipuire, te-am auzit şi acorduri muzicale din cele mai profunde şi melodioase au trecut prin urechile mele.Îmi doresc să le aud curând, cât mai curând.

  Sunt atât de captivată de tine încât uneori mi-e greu să mă concentrez, dar îmi place la nebunie, un sentiment ce nu l-aş da pe nimic altceva.Am să-l păstrez în mine ca o comoară nepreţuită până atunci când voi putea să-l las să iasă complet şi-l voi sufla ca o adiere înspre tine.Tu ştii ceea ce eu simt, dar te rog, sa nu mă descoperi complet până atunci când ne vom ciocni.Mă simt plăpândă când eşti în preajmă şi în acelaşi timp, cea mai curajoasă, împinsă şi cutremurată de multitudinea de fiori coloraţi.

   Îmi doresc ca ceea ce simţim să se împlinească, să explodeze, să se materializeze şi să devină cea mai frumoasă realitate din toate câte există în vieţile noastre.Îmi doresc să îţi doreşti şi tu ceea ce îmi doresc eu, să ne dorim împreună să trăim cea mai frumoasă poveste despre care cineva ar putea auzi vreodată.

  Te rog...apari,colorează-ma iar şi iar...