Negru...

Sa dai vina pe cineva...cel mai usor lucru posibil. Sa crezi ca esti nevinovat la acuzatiile care ti se fac, sa dai cu piciorul ajutorului pe care oamenii vor sa ti-l aduca, e crud, se simte aspru, intepator, doare...

Mereu incerc si incerc sa dau ce e mai bun, mereu am incredere in oameni si acestia ma dezamagesc. Oamenii pe care ii aperi, pe care ii crezi incapabili sa te raneasaca uneori se dovedesc a fii altfel. Faci lucruri pentru mine, asa-mi zici. Oare ce inseamna asta pentru tine? Tot ce faci si ce ai facut de cand sunt eu e sa o faci pentru ca o spun eu, o faci ca sa treaca, sa nu-mi mai auzi vocea mustrandu-te, asta e motivul. Nu o faci pentru ca vrei, pentru ca simti, pentru ca esti fericit..o faci pentru simplul motiv de a scapa de vorbele mele care atat nepotrivite or fii, atat rau ti-or fii facand... Gresesc mereu vrand ce-i mai bun pentru ei, cei pe care vreau sa-i tin in viata mea, dar.... ce sa fac, ce pot face daca ei se incapataneaza sa ma trateze ca pe un copil, incapabil sa perceapa lumea cruda in care traim... Stau si ma intreb de ce lumea din jur ma face sa ma simt asa? Chiar atat de imatura sunt? Chiar nu sunt capabila sa judec, sa dau un sfat si sa fiu luata in considerare si apreciata pentru eforturile mele? Pare totul asa de in van, fara rost, dureros si taios.

Mereu am fost convinsa ca lucrurile se intampla cu un scop in viata si sunt in continuare convinsa de asta..desi, in momente ca cel de fata simt ca se prabuseste un perete de piatra peste tot ceea ce am conceput , crezut despre universul in care imi duc viata.
Trebuie sa gasesc fortele in mine insami. Nu gasesc sprijin acum in nimeni...nu stiu ce e bine sa fac. Nu mai stiu ce e cu mine, sunt confuza si pic fara ca cineva sa-mi intinda o mana de sprijin. Ma simt singura...ma simt singura de ceva vreme. Nu vreau sa ma intreb de ce e asa pentru ca ar fii o alta intrebare fara raspuns la multe altele din interiorul meu.

Mereu ti-am spus ca o sa ajung la limita...mereu ti-am spus ca paharul se umple pe zi ce trece, si dupa atatea dati in care ti-am spus asta, se intampla la fel, zi de zi...simt la fel...singuratate, indiferenta din partea ta la vorbele mele, la actiunile mele, la incercarile mele zadarnice de a fi de folos, de a ajuta.

Am luptat mult sa ma vindec de intamplarile mele nefericite din viata, am luptat sa fiu optimista si sa vad doar partea pozitiva a lucrurilor rele, pe care as vrea sa le uit. Am invatat sa le accept, sa traiesc cu ele, am invatat sa lupt pentru mine.Nu stiu cata lume apreciaza starea de bine, de a te simti bine, de a fi capabil sa faci orice iti trece prin minte, de a zbura ca o pasere oriunde,de a te simti capabil sa ridici munti. Am crezut asta, cred asta, cred ca pot schimba raul in bine. As vrea ca toti sa gandeasca la fel, probabil lumea ar fi mai colorata.
Nu vreau ca eforturile mele de a ajunge la acest punct sa fie zadarnice, nu vreau sa o iau de la capat.
Simt ca nu e bine ce se intampla, nu e normal...nu e ce-mi doresc, sunt trista si acum, nu-mi ramane decat sa plang...

Ai idee cum se simte? Spune-mi, ai?

Incrucisare...

     Se spune ca visele "reprezinta incercarea intelectului de a pune in ordine si de a conferi o anumita logica diferitelor tipuri de informatii pe care le primeste din exterior". Desigur, exista si partea in care nu trebuie sa ai ochii inchisi ca sa visezi...Totusi, despre acele visuri care apar noaptea, cand corpul tau nu mai vede sau simte altceva, despre acele imagini care te emotioneaza, care au impact asupra ta sau nu, despre ele vreau sa vorbesc.

Incep sa ma gandesc serios asupra unuia dintre miile de intamplari pri care trecem noapte de noapte.Pare o prostie, doar un simplu vis care se tot repeta in subconstientul meu...insa regularitatea cu care apare ma face sa ma gandesc la mai mult.

E atat de real, ma simt acolo, analizand fiecare detaliu ce-l compune.

Nu e un loc de te face sa spui "Wow, imi doresc sa fiu acolo!"...nici gand, insa pentru mine e atragator.Imi da senzatia ca e intr-un oras, intr-un loc indepartat de mine, undeva in lumea aceasta mare si plina de necunoscut pe care mi-ar placea sa o explorez intr-o zi. Acea senzatie de a fi un "mic savant" clar trebuie traita la maxim, imi doresc sa o simt din plin, sa descopar "neobisnuitul"acestei lumi. Pentru ca tot vorbeam de vise, asta ramane la acest stadiu, deocamdata.

Revenind...ma vad in fata unei strazi imense, plina de magazine si restaurante de lux. Se simte eleganta si aglomeratia acelui loc din plin. E totul pal, usor intunecat...parca norii sunt gata sa inceapa sa ma stropeasca cu picaturi calde de apa...nimic mai proaspat de atat. Cee ce imi atrage atentia este "intrarea" situata in mijlocul acelei strazi...o "incapere" situata in subterestru, sub sutele de masini care traverseaza locul zilnic.Imediat stiu ce voi descoperi pasind pe treptele mari de piatra, inconjurate de pereti impunatori...sute de magazine diversificate asteptandu-si cumparatorii.Nu pot nega ca nu mi-as dori sa ajung in locul acela, fiind cateodata atrasa de shopping la maximum asa ca incep sa pasesc catre magazinul din dreapta in colt, unde stiu ca ma asteapta accesori din cele mai speciale.Tot asa o tin, explorand locul cu privirea si"atingand" abiectele care ma atrag.

Partea ciudata e ca niciodata nu reusesc sa ajung la capat...nu stiu ce se afla acolo, poate o iesire, poate o alta intrare, poate o intalnire sau poate o iubire.Ma conformez deschizand ochii , dand peste culorile pale din dormitorul meu.

Pun piciorul pe covor si incep sa ma gandesc ca acel loc exista si ma asteapta intr-o buna zi, insa eu nu o sa-l astept pe el...

Explozie colorata

Am atât de multe să-ţi spun încat simt ca în curând voi produce o explozie parfumată de sentimete ţipatoare ale inimii mele.Încerc să te miros, să-ti simt atingerea delicata, să-mi imaginez zi de zi ce aş simţi dacă ar intra in contact cu mici parţi din corpul meu.Instantaneu...un fior mă traversează.

  E atat de surprinzator de minunat ce mă străbate, mă străfulgeră ca un curent, unul plăcut ce vreau să-l simt mereu.Of, cât de ametită, aiurită, acoperită pot fi de intreaga ta prezenţă.E ca o aură stralucitoare ce mă luminează zi de zi, în acelaşi timp inducându-mă într-o uşoară ceaţă, pală şi totuşi izbitoare.Însa, nu e nimic rău în asta, nu vreau să cred ca e aşa, mă ajuta să revin puţin cu picioarele pe pamânt deşi, recunosc, să zburăm împreună către fericirea aceea absolută e cea mai mare dorinţă a mea.

  Te-am cunoscut şi nu e o întamplare, te-am văzut şi nu e o închipuire, te-am auzit şi acorduri muzicale din cele mai profunde şi melodioase au trecut prin urechile mele.Îmi doresc să le aud curând, cât mai curând.

  Sunt atât de captivată de tine încât uneori mi-e greu să mă concentrez, dar îmi place la nebunie, un sentiment ce nu l-aş da pe nimic altceva.Am să-l păstrez în mine ca o comoară nepreţuită până atunci când voi putea să-l las să iasă complet şi-l voi sufla ca o adiere înspre tine.Tu ştii ceea ce eu simt, dar te rog, sa nu mă descoperi complet până atunci când ne vom ciocni.Mă simt plăpândă când eşti în preajmă şi în acelaşi timp, cea mai curajoasă, împinsă şi cutremurată de multitudinea de fiori coloraţi.

   Îmi doresc ca ceea ce simţim să se împlinească, să explodeze, să se materializeze şi să devină cea mai frumoasă realitate din toate câte există în vieţile noastre.Îmi doresc să îţi doreşti şi tu ceea ce îmi doresc eu, să ne dorim împreună să trăim cea mai frumoasă poveste despre care cineva ar putea auzi vreodată.

  Te rog...apari,colorează-ma iar şi iar...
 

Suferinţa duce către fericire...

    

Stau si mă gîndesc la ce a trecut...fac asta doar acum,nedorind sa mă mai întorc in tristeţe.Nu ştiu dacă aş schimba ceva...poate pe mine,pentru slabiciunea de care am dat dovadă,poate mi-ar fi plăcut sa fi fost mai puternica,însă mă îndoiesc...

    Durerea era atît de adînca,incît simţeam ca mă devastează din interior,perforîndu-mi fiecare bucatică din trup,lăsandu-mă fara vlaga,topindu-mă.Mă înfundam zi de zi intr-o prăpastie săpată de-a lungul vieţii mele...ataţia ani neştiind ce-i cu mine,atătea intrebări fara răspuns...si totuşi lumina a apărut,cum cred că mereu se va întampla.

    Am învaţat atat de multe despre mine,mă cunosc mai bine ca niciodata si ştiu ca sunt mult,mult mai puternică.Nu ştiam ce înseamnă"optimism",eram atît de slab deschisa către nou şi către lumea care se întindea in faţa mea.Pot să spun fara frică,cu buzele larg deschise"Mi-e bine!Ma bucur de fiecare moment",acum"EU"sunt cu adevarat fericită si apreciez orice mica atenţie,orice marunţis care mi se arată.Ma bucur atît de mult cand aud că cei dragi mie sunt mulţumiţi si fericiţi,mai ales daca reuşesc sa le scot un mic zîmbet pe buze...inseamnă atat de mult!

    Am cunoscut atat de multe persoane interesante,cu care pot vorbi orice-mi doresc.Mi-am dat seama ca lumea nu este atît de dura cum o percepeam eu şi ca mereu soarele se strecoara pe uşa,dîndu-ne caldură si prietenie.

    Fiţi optimişti!Gandiţi-vă ca pentru fiecare minut pierdut,timpul nu se opreşte in loc,el continuă să inainteze,nu aşteaptă pe nimeni...

    Profitaţi de fericire...chiar dacă aveţi impresia la un moment dat ca se evaporă.Bucuraţi-va de lucrurile mici si apreciaţi-vă prietenii adevăraţi!Numai cu ajutorul lor veţi reuşi sa treceti peste obstacolele grele ce vor urma,pastrati-i!

    Mulţumesc tuturor celor ce mi-au întins mîna, mi-au spus o vorbă bună,celor ce m-au facut să rad:familie,prieteni,profesori,amici!Nu mă satur sa vă spun ca vă iubesc si că-mi faceţi viaţa deosebit de frumoasă!

Viaţa este ca o roată,nu încetează să se roteasca!