Sa dai vina pe cineva...cel mai usor lucru posibil. Sa crezi ca esti nevinovat la acuzatiile care ti se fac, sa dai cu piciorul ajutorului pe care oamenii vor sa ti-l aduca, e crud, se simte aspru, intepator, doare...
Mereu incerc si incerc sa dau ce e mai bun, mereu am incredere in oameni si acestia ma dezamagesc. Oamenii pe care ii aperi, pe care ii crezi incapabili sa te raneasaca uneori se dovedesc a fii altfel. Faci lucruri pentru mine, asa-mi zici. Oare ce inseamna asta pentru tine? Tot ce faci si ce ai facut de cand sunt eu e sa o faci pentru ca o spun eu, o faci ca sa treaca, sa nu-mi mai auzi vocea mustrandu-te, asta e motivul. Nu o faci pentru ca vrei, pentru ca simti, pentru ca esti fericit..o faci pentru simplul motiv de a scapa de vorbele mele care atat nepotrivite or fii, atat rau ti-or fii facand... Gresesc mereu vrand ce-i mai bun pentru ei, cei pe care vreau sa-i tin in viata mea, dar.... ce sa fac, ce pot face daca ei se incapataneaza sa ma trateze ca pe un copil, incapabil sa perceapa lumea cruda in care traim... Stau si ma intreb de ce lumea din jur ma face sa ma simt asa? Chiar atat de imatura sunt? Chiar nu sunt capabila sa judec, sa dau un sfat si sa fiu luata in considerare si apreciata pentru eforturile mele? Pare totul asa de in van, fara rost, dureros si taios.
Mereu am fost convinsa ca lucrurile se intampla cu un scop in viata si sunt in continuare convinsa de asta..desi, in momente ca cel de fata simt ca se prabuseste un perete de piatra peste tot ceea ce am conceput , crezut despre universul in care imi duc viata.
Trebuie sa gasesc fortele in mine insami. Nu gasesc sprijin acum in nimeni...nu stiu ce e bine sa fac. Nu mai stiu ce e cu mine, sunt confuza si pic fara ca cineva sa-mi intinda o mana de sprijin. Ma simt singura...ma simt singura de ceva vreme. Nu vreau sa ma intreb de ce e asa pentru ca ar fii o alta intrebare fara raspuns la multe altele din interiorul meu.
Mereu ti-am spus ca o sa ajung la limita...mereu ti-am spus ca paharul se umple pe zi ce trece, si dupa atatea dati in care ti-am spus asta, se intampla la fel, zi de zi...simt la fel...singuratate, indiferenta din partea ta la vorbele mele, la actiunile mele, la incercarile mele zadarnice de a fi de folos, de a ajuta.
Am luptat mult sa ma vindec de intamplarile mele nefericite din viata, am luptat sa fiu optimista si sa vad doar partea pozitiva a lucrurilor rele, pe care as vrea sa le uit. Am invatat sa le accept, sa traiesc cu ele, am invatat sa lupt pentru mine.Nu stiu cata lume apreciaza starea de bine, de a te simti bine, de a fi capabil sa faci orice iti trece prin minte, de a zbura ca o pasere oriunde,de a te simti capabil sa ridici munti. Am crezut asta, cred asta, cred ca pot schimba raul in bine. As vrea ca toti sa gandeasca la fel, probabil lumea ar fi mai colorata.
Nu vreau ca eforturile mele de a ajunge la acest punct sa fie zadarnice, nu vreau sa o iau de la capat.
Simt ca nu e bine ce se intampla, nu e normal...nu e ce-mi doresc, sunt trista si acum, nu-mi ramane decat sa plang...
Ai idee cum se simte? Spune-mi, ai?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu